miercuri, 26 martie 2008

“Sioniştii, slugile imperialiştilor”

FLORIN MIHAI

În 1949, urmând modelul sovietic, regimul comunist român a declanşat propaganda împotriva emigrării în Israel. Taberele de muncă şi organizaţiile emigraţioniste au fost desfiinţate, membrii lor fiind condamnaţi la ani grei de închisoare. Printre evrei, sarcina combaterii sionismului i-a revenit CDE care a dus muncă de lămurire în “uliţa evreiască”.

După 23 august 1944, organizaţiile sioniste şi-au reluat activitatea politică, militând tot mai intens pentru crearea statului Israel şi stabilirea evreilor în “locurile sfinte”. Activitatea sioniştilor era coordonată de Executiva Sionistă, Congresul Mondial Sionist şi Agenţia Evreiască. În România, Executiva Sionistă avea trei birouri adminstrative: emigrare, financiar şi educaţie şi propagandă. Deşi uniţi de ţelul înfiinţării unui stat evreiesc, sioniştii militau pentru realizarea dezideratului pe diverse căi. Existau patru blocuri politice: stânga sionistă (Ichud şi gruparea de tineret Gordonia), de centru (Clal), religios şi revizionist. Convinşi că emigrarea era iminentă, sioniştii se “antrenau” încă din România pentru realităţile dure ce-i aşteptau în Israel. Astfel, în 1946, în comunele Sedaru şi Tuluceşti din judeţul Covurlui (Galaţi, în zilele noastre) au înfiinţat ferme-model, existând zvonuri în epocă şi despre colectarea de arme de către tinerii sionişti. Concomitent, s-a intensificat activitatea culturală sionistă, prin dezbateri, reprezentaţii de teatru, literatură sionistă, serate cu muzică ebraică. Treptat, în anii următori, prin virulenţa discursului şi rezistenţa la încadrarea în organizaţiile de masă comuniste, asociaţiile sioniste i-au deranjat pe liderii PMR. Din septembrie 1948, în contextul declanşării în URSS a campaniei împotriva “cosmopolitismului” şi sionismului, PMR a desfiinţat taberele de muncă şi organizaţiilor sioniste, arest-ndu-i pe membrii acestora.
“SIONISM-FASCISM”. În şedinţa din data de 18 martie 1949, s-a pus în “discuţia” Secretariatului CC al PMR desfiinţarea instituţiilor sioniste, odată cu scoaterea în afara legii a partidelor liberal şi social-democrat şi a reprimării prelaţilor romano-catolici. Rămâneau de rezolvat doar unele “chestiuni de tactică”. “Tovarăşii” se aflau în dubiu dacă decretul de desfiinţare să fie sau nu publicat. S-au exprimat, pe rând, Iosif Chişinevschi (“să nu fie publicat, ţinând seama de aspectul internaţional”) şi Vasile Luca (“la fel, dar să fie urmăriţi cei care activează clandestin”). În “unanimitate”, Secretariatul a decis nepublicarea decretului. A însărcinat totodată Ministerul de Interne să interzică organizaţiile sioniste, sub acuzţia de activitate “fascistă”. Sionismul se alătura astfel altor ideologii socotite periculoase, precum “imperialismul”, “titoismul” şi “fascismul”. Sub acuzaţia generică de “sionism-fascism” au fost arestaţi şi condamnaţi şi evrei ostili emigrării în Palestina, ca rabinul Israel Portugal, agenţii organizaţiei Joint sau comuniştii din “lotul Pătrăşcanu”, Emil Calmanovici şi Sandu Lieblich.
A.L. ZISSU SE REVOLTĂ. La scurt timp după decizia Secretariatului PMR, A. L. Zissu a înaintat lui Gheorghiu-Dej un memoriu referitor la campania antisionistă. Sionist convins, născut la Piatra Neamţ (1888), proprietar şi editor al ziarului “Mântuirea”, preşedinte al Partidului Evreiesc începând cu 1931 şi al Oficiului de Emigrări, A. L. Zissu a “jucat” în misiva înaintată lui Dej cartea anti-imperialismului. El amintea liderului PMR că sioniştii şi comuniştii avuseseră un duşman comun, imperialismul britanic. Sugera de asemenea apropierea economică dintre cele două state. Adnotat cu interes de către Dej, memoriul a fost trimis spre studiu şi “tovarăşilor” Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Alexandru Moghioroş şi Iosif Chişinevschi. Documentul a rămas fără urmări, statul român continuând persecutarea mişcării sioniste. La mai puţin de un an (iunie 1950), însuşi A.L. Zissu a fost arestat, alături de aproximativ 150 de sionişti. În septembrie 1950 s-a desfăşurat primul proces, împotriva lui E. Kanner, Solomon Schtnowitzer, Pascu Schechter, Iancu Tăbăcaru, A. Horowitz şi Jean Cernăuţeanu, care au primit condamnări între 10 şi 18 ani de închisoare. După alte două luni, Jean Litman, preşedintele Secţiei române a Congresului Mondial Sionist, şi Suzana Benvenisti, au fost arestaţi pentru activitate sionistă. Cele mai ample procese împotriva mişcării sioniste din România s-au desfăşurat în 1954.
CDE, INSTRUMENT ANTI-SIONIST. Principala sarcină trasată CDE după 1948 a fost combaterea doctrinei sioniste. Într-un raport din 26 februarie 1952 al comitetului, se sintetiza astfel activitatea din trecut a activiştilor CDE. “şS-a intensificat, n.n.ţ campania de demascare a sionismului şi a agenţilor sionişti, unelte ale imperialismului americano-englez, aţâţător la război. În cadrul acestei campanii s-a demascat rolul ticălos jucat de guvernul Ben Gurion în uneltirile imperialiste din Orientul Apropiat.” În Bucureşti şi în cele 60 de filiale din provincie, activiştii duceau “muncă de lămurire” anti-sionistă cu populaţia evreiască. Vizitele la domiciliu, piesele de teatru, lecţiile în şcolile cu predare în limba idiş şi conferinţele aveau aceeaşi temă de discuţii – dificultăţile evreilor plecaţi în Israel. În oficiosul CDE “Viaţa Nouă” articolele de fond prezentau negativ realităţile din noul stat. Propaganda anti – sionistă varia de la scrisori trimise de colonişti nemulţumiţi de condiţiile de viaţă, fotografii şi interviuri cu evreii întorşi din Ţara Făgăduinţei şi caricaturi despre statul Israel, până la îndemnuri “energice” la combaterea sionismului. Israelul era acuzat pentru relaţiile diplomatice pe care le întreţinea cu Statele Unite ale Americii, al căror “bază de agresiune în Orientul Apropiat” devenise.

“IN SLUJBA MUNCII PRODUCTIVE”
Campania de defăimare a mişcării sioniste s-a bucurat şi de girul Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, unde s-a jucat piesa “La umbra palmierului”, de Ionel Ţăranu. Aspectele vieţii din lagărele de imigranţi, scenele în care şomerii protestau împotriva “politicii trădătoare a bonzilor sindicalişti mapaişti”, demascarea “exploatatorului” Ochsenfeld, propagandist sionist, proprietar de plantaţii şi lider sindical de către imigrantul Emil, au asigurat piesei de teatru un “mare succes”, conchidea în 1951 corespondentul cultural al oficiosului CDE, “Viaţa nouă”. În literatură, Viorel Savin, inspirându-se din opera scriitorului Şalom Alehem, a adaptat tema evreului “ce trăieşte în vânt” – Menahem Mendel – “realităţilor israeliene”. Ţelul mărturisit al autorului era ca lucrarea “să folosească luptei împotriva agitaţiilor sioniste pentru emigrarea în Israel, luptei pentru încadrarea oamenilor muncii evrei din RPR în munca productivă”.

“E INGROZITOARE VIATA IN ISRAEL”
Greutăţile traiului din nou-înfiinţatul stat Israel au fost exploatate propagandistic în presa comunistă. La sugestia liderilor PMR, organele de presă ale CDE (“Unirea”, rebotezată din 1951 “Viaţa nouă”) au publicat în serial corespondenţa emigranţilor cu cei de-acasă. De exemplu, Ida Leizerovici, directoarea şcolii elementare 18 din Bucureşti a primit următoarea scrisoare de la Cerna, o rudă din Israel. “Aici am îndurat foarte mult, oamenii sunt foarte răi. Clima este îngrozitoare şi se moare de foame. Atunci când eşti bolnav n-ai medicamente şi doctori; cine nu are bani, moare cu zile. Toată lumea regretă că a părăsit ţara şi fiecare speră să se reîntoarcă. Nu se dă drumul de aici. Bandiţii vor ca toată lumea să le vie şi să fie sclavii lor. De supărare, m-am îmbolnăvit. (...) Oamenii mori de foame şi de mizerie şi îi îngroapă ca pe nişte câini. Scumpă Ida, ai milă cât mai sunt încă în viaţă şi salvează-mă la timp, să nu fie prea târziu. Regret ce am făcut. Îmi dau seama şi-ţi cer scuze. Tu ai suflet bun, sunt sigură de asta şi n-o vei lăsa pe Cerna să moară printre străini în mizerie. Cu drag vă sărută, Cerna.”

“SCLAVII CAPITALISTILOR”
“A pleca în Israel însemnează a deveni sclav al capitaliştilor şi carne de tun în războiul pe care-l pregătesc imperialiştii americano-englezi. Nu vă lăsaţi înşelaţi de propaganda sionistă! Nu părăsiţi locurile voastre de muncă, care vă asigură un trai din ce în ce mai bun şi nu vă distrugeţi gospodăriile înjghebate cu trudă!”
Viaţa nouă, 1951