miercuri, 26 martie 2008

Troc cu emigranţi evrei

FLORIN MIHAI

Din 1946 statul român şi organizaţiile sioniste s-au înţeles pentru emigrarea evreilor spre Palestina. Prin porturile româneşti, iugoslave şi bulgare, s-au îndreptat spre Haifa zeci de mii de emigranţi. Intervenţiile diplomatice ale Marii Britanii nu au temperat „avântul” regimului de la Bucureşti care a primit în schimbul evreilor echipamente din industria petroliferă, know-how pentru fabricile de penicilină şi valută.

De organizarea transporturilor emigranţilor evrei din România s-a ocupat organizaţia sionistă Alyah Beth Mossad. Mai întâi, agenţii săi de la Bucureşti, Joseph Klarmann şi Moshe Agami, l-au contactat pe armatorul grec J.D. Pandelis, proprietar al multor nave de pasageri, care a acceptat pe loc. Între 1946 şi 1948, ambarcaţiunile sale au deţinut „monopolul” călătoriilor cu destinaţia Palestina. Primul transport a avut loc pe 7 mai 1946, când nava Smyrna, rebotezată Max Nordau în onoarea unui lider sionist, a plecat din rada portului Contanţa. A fost totodată şi ultimul transport legal. La protestele Marii Britaniei, autorităţile române au închis portul Constanţa pentru emigraţia evreiască. S-a găsit totuşi o altă rută. Cu acordul românilor, organizaţiile sioniste i-au contactat pe iugoslavi care au acceptat tranzitul evreilor români pe teritoriul lor. În noiembrie 1946, din portul Bakar au plecat vapoarele Hagana (2.678 evrei), Aegia Anastasia (rebotezată Hakedosha) şi Knesset Israel (3.000 evrei). Călătoria pasagerilor evrei spre Haifa s-a întrerupt însă în Cipru, unde au fost deportaţi de autorităţile britanice. În scurt timp s-a abandonat şi ruta iugoslavă, în favoarea celei bulgăreşti, pe Marea Neagră. Trezorierul Pinchcas Guinsburg, aflat la Paris, angajat al Alyah Beth Mossad, a plătit statului bulgar un comision pentru fiecare evreu român. Aceştia treceau vama prin Negru Vodă şi Giurgiu, spre Burgas. De acolo au emigrat spre Israel 4.400 evrei, cu navele Medinat Hayhudim şi Geula, şi alţi 15.000, cu Pan York şi Pan Crescent. În aceeaşi perioadă, 2.000 de evrei au părăsit România cu propriile mijloace şi cu acte legale, iar alţi 16.000 ilegal, majoritatea spre Ungaria.
„EMIGRAŢIE ÎN MASĂ”. Din 1949, politica permisivă a României în privinţa emigraţiei spre Israel a încetat. Autorităţile israeliene au contactat imediat Bucureştiul. Pe 11 martie 1949, Moshe Sharett, ministrul de Externe a înaintat o scrisoare omologului său, Ana Pauker. „Israelul trebuie să fie credincios crezului său în creşterea economică, scria înaltul demnitar israelian. Regiunile sale deşertice şi puţin dezvoltate trebuie supuse la o cultură intensivă şi populate de o manieră decisivă, iar posibilităţile industriale trebuie realizate pe deplin... Îndeplinirea acestor comandamente cere un material uman de o anumită calitate, iar rezervorul principal al unor astfel de elemente îl constituie ţările Europei de est”. În acelaşi an, Israelul l-a numit ministru plenipotenţiar la Bucureşti pe Reuven Rubin, cu misiunea specială de a „îndupleca” autorităţile române să accepte emigrarea în masă a evreilor. Originar din România, născut la Galaţi (1893), bun vorbitor al limbii române, Rubin a negociat cu succes „redeschiderea porţilor” pentru evrei.
VALUTĂ CONTRA EVREI. În toamna lui 1949, Legaţia Israelului la Bucureşti şi Sovromtransport au semnat un acord prin care statul iudeu plătea 57 dolari pentru bilet la clasa a treia pe navele destinate emigranţilor, pe ruta Constanţa-Israel. Se pare că, la puţin timp, Ana Pauker i-a reproşat ministrului potenţiar Rubin preţul „redus” al biletului, ajungându-se astfel la 120 dolari de emigrant. Evreii au acceptat, cu condiţia măririi „contingentului” de emigranţi la 50.000 anual. Preţul biletelor de transport, sursă importantă de valută pentru autorităţile române, a variat. De exemplu, la transportul din iunie 1950, realizat cu vasul Transilvania, a costat „doar” 90 de dolari. Pe baza „exclusivităţii” sale, Sovromtransport aducea României venituri anuale de aproximativ două milioane de dolari!
TROC CU GOGU RĂDULESCU. În 1950, statul român a negociat un adevărat troc cu israelienii. Dan Shaike, agent sionist şi Ephraim Illin, om de afaceri evreu, s-au întâlnit cu Ana Toma, căreia i-au propus livrarea echipamentului petrolier de forare în schimbul acordării permiselor pentru emigrarea evreilor. Până atunci, economia românească depindea de echipamentul occidental. Cum sovieticii capturaseră şi trimiseseră materialul la Baku drept pradă de război, România se găsea în situaţia de a nu putea exploata zăcămintele de petrol. Singura soluţie era achiziţionarea echipamentelor din Israel. Dedesubturile afacerii au reieşit din mărturiile lui Ephraim Illin. S-au purtat numeroase runde de negocieri cu Gogu Rădulescu, la acea dată ministrul Comerţului, şi locţiitorul său Abramowitz. Soluţia găsită a convenit ambelor părţi. Statul român a plătit tehnologia din domeniul petrolifer în bani gheaţă şi în … evrei. Discuţii au fost şi pentru subvenţionarea unei fabrici de penicilină în România şi exportul de îngrăşăminte agricole din Israel. Pentru politica permisivă în emigrarea evreilor din României, tranzitând Iugoslavia, Tel-Avivul l-a recompensat din plin şi pe Tito. Prin intermediul unei companii cu capital mixt, israeliano-iugoslav, Iugoslavia a primit un furnal pentru fabricarea oţelului, instalaţii petroliere de forare şi automobile americane de lux.
INTERVENŢIE LA RUDE. În încercarea de obţinere a emigraţiei în masă, Israelul a recurs şi la metode „neconvenţionale”. În noiembrie 1949, Zalman Rabinsohn, fratele Anei Pauker, a sosit la Bucureşti. Evreu ortodox, adept al sionismului, emigrase din 1944 în Palestina. Reîntors în România, a încercat să-şi convingă sora de necesitatea plecării evreilor. A predat limba ebraică şi Talmudul la Sinagogă, întreţinând şi legături cu reprezentanţii misiunii diplomatice evreieşti din Bucureşti. În ciuda relaţiilor personale, Zalman Rabinsohn şi Dina, soţia sa, au eşuat în demersurile lor pro-sioniste. Singurul lor succes a fost procurarea de medicamente pentru sioniştii arestaţi. Rămas fără „înaltă” protecţie, după trecerea pe „linie moartă” a Anei Pauker (1952), Zalman Rabinsohn a fost arestat la scurt timp şi condamnat la doi ani şi şase luni închisoare.