joi, 21 august 2008

"Acu-i rîndul meu"

Ilarion Tiu

Declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu la mitingul organizat în Piaţa Palatului la 21 august 1968 puteau să se sfîrşească tragic pentru România, existînd pericolul une invazii sovietice. Tocmai de aceea, Partidul a dispus înfiinţarea gărzilor patriotice, care trebuiau să facă faţă agresiunii externe. Ar fi putut, în faţa ruşilor, oare?

La 40 de ani de la invadarea Cehoslovaciei, în august 1968, istoricii n-au reuşit încă să afle dacă România a fost cu adevărat în pericol să fie ocupată de Armata Roşie. Informaţiile legate de acest subiect sînt adesea contradictorii, iar arhivele ruseşti, care ar putea lămuri controversa, rămîn în continuare inaccesibile cercetătorilor. Cele mai credibile informaţii sînt furnizate de mărturiile liderilor politici ai vremii, ori ale responsabililor serviciilor de informaţii. Primul care s-a "pronunţat" pe această temă a fost generalul-dezertor Ion-Mihai Pacepa. În cartea pe care a semnat-o, "Orizonturi Roşii", apărută în America în anii ’70, susţine că Ceauşescu a fost speriat "de moarte" cînd a aflat despre invazie. Trezit din somn pentru a fi informat de desfăşurarea evenimentelor, liderul de la Bucureşti ar fi intrat în panică, strigînd buimac: "Acu-i rîndul meu!".
ÎNTRE PRAGA ŞI VIETNAM. La acea vreme, statutul României depindea foarte mult de poziţia americanilor faţă de conflictul apărut în Estul Europei. În primă fază, preşedintele Statelor Unite, Lyndon Johnson, a declarat la 22 august că nu are nici o obiecţie faţă de pătrunderea trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, fiind o chestiune internă a "blocului comunist". Din punct de vedere politic, americanii nu puteau face prea mult caz de agresiunea Moscovei asupra "primăverii pragheze", deoarece în Vietnam "yankeii" erau implicaţi într-un conflict la fel de controversat.
În cele din urmă, americanii şi-au dat seama că nu-şi puteau permite să-i lase pe sovietici să "măture pe jos" cu "dizidenţii" din Estul Europei. În carte de interviuri cu Lavinia Betea, Corneliu Mănescu, ambasador al României la ONU în perioada invadării Cehoslovaciei, îşi amintea că principalul sprijin l-a primit de la George Bol, reprezentantul SUA la Naţiunile Unite: "El m-a întrebat de ce avem nevoie, cu ce poate să ne ajute. «Vezi care e situaţia, faceţi tot ce puteţi şi ajutaţi-ne să evităm invazia noastră, i-am spus. În principal, am avea nevoie de o declaraţie a preşedintelui Americii»".
După acest moment, au venit declaraţiile oficiale. Aflat la o conferinţă a producătorilor de lapte din San Antonio (Texas), preşedintele Lyndon Johnson a deviat pentru moment tema discursului pe care şi-l pregătise pentru eveniment, declarînd că "nu trebuie asmuţiţi cîinii războiului" (30 august). Declaraţiile sale se refereau evident la situaţia Europei de Est, fiind preluate de presa internaţională. Moscova a răspuns pozitiv "provocării" americanilor, dezminţind a doua zi pe căi diplomatice zvonurile că ar plănui invadarea României.
"BLÎNZII" SOVIETICI. Totuşi, URSS-ul nu-şi permitea să nu ofere guvernului de la Bucureşti o lecţie după "devierea" din 21 august 1968. Corneliu Mănescu îşi amintea astfel momentul "descălecării" sovieticilor în România după "liniştirea apelor": "Ulterioară declaraţiei lui Johnson a fost, la Bucureşti, vizita mareşalului Iakobovski, comandantul trupelor Tratatului de la Varşovia. A venit însoţit şi de primul adjunct al ministrului de Externe sovietic, Andrei Gromîko. Primul său adjunct era Kuzneţov. Deci această delegaţie venită în România nu mai avea caracter pur militar. Kuzneţov nu avea ce să caute într-o delegaţie militară – nu-şi avea locul acolo. Exista dorinţa de a calma atmosfera, spiritele care, într-adevăr, urcaseră la cele mai înalte temperaturi. Pentru că pe Kuzneţov îl cunoşteam foarte bine, am organizat o masă la mine acasă. Am început prin a invoca absurditatea ameninţării invaziei noastre, despre care se vorbeşte în lume. Era contrar perceptelor dreptului internaţional, principiilor dintre ţările socialiste. Interlocutorul meu era Iakobovski. El nu putea însă, în virtutea funcţiei ce-o avea, să susţină discuţii sub această formă. Şi atunci a fost ajutat de Kuzneţov, care a spus că nici vorbă nu poate fi ca Uniunea Sovietică să aibă intenţii agresive cu noi".
GĂRZILE PATRIOTICE. Evenimentele din august 1968 l-au făcut pe Ceauşescu să fie foarte precaut cu "pericolele externe". Înaintea celebrului miting din Piaţa Palatului, Comitetul Central, Guvernul şi Consiliul de Stat au ţinut o şedinţă comună în care au fost luate şi decizii "pe termen lung". Printre acestea – constituirea de gărzi de muncitori, ţărani şi intelectuali care să reziste în faţa oricărei "agresiuni" aduse "ordinii socialiste a ţării". Activiştii de partid s-au mobilizat "exemplar", iar a doua zi, 22 august, raportau "rezultate măreţe" în organizarea gărzilor.
În exclusivitate pentru cititorii săi, Jurnalul Naţional prezintă documentele de arhivă care arată "mobilizarea exemplară" a activiştilor PCR pentru constituirea gărzilor patriotice. Astfel, într-o notă adresată membrilor Comitetului Central, Secţia Oragnizatorică a Partidului raporta: "În cursul zilei de 22 august a.c., comitetele judeţene de partid au trecut efectiv la organizarea gărzilor muncito-
reşti, ţărăneşti şi de intelectuali. În numeroase întreprinderi, instituţii şi comune au avut loc, în această zi, adunări ale oamenilor muncii pentru aprobarea cererilor celor care şi-au exprimat dorinţa de a face parte din gărzi. Înfiinţarea gărzilor patriotice a prilejuit puternice manifestări de patriotism, de hotărîre fermă de a lupta pentru apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, a cuceririlor revoluţionare.
În întreaga ţară, mii de oameni ai muncii de diferite categrii sociale şi naţionalităţi, bărbaţi şi femei, au cerut insistent înrolarea în gărzi. În numeroase locuri, cînd s-a anunţat că se constituie gărzile, în mai puţin de o oră, zeci şi chiar sute de oameni s-au oferit să fie înrolaţi în aceste formaţiuni. De exemplu, în judeţul Dolj s-au înregistrat peste 20.000 de cereri, în Argeş şi Ilfov cîte 8.000. La uzinele de tractoare şi autocamioane Braşov, peste 2.000. De menţionat că printre solicitanţi se află un număr foarte important de femei. Comitetele judeţene de partid Caraş-Severin, Sibiu, Cluj, Galaţi, Braşov, Dolj, Timiş informează că organizaţii întregi de partid au solicitat încadrarea în gărzile muncitoreşti".
"DEMOCRATUL CEAUŞESCU". Anul 1968 a reprezentat "vîrful de imagine" pentru România comunistă în lume. Vizita lui Charles de Gaulle din mai, dar mai ales poziţia în "problema cehoslovacă" din august i-au construit lui Ceuşescu aura de lider democrat într-o Europă de Est totalitară. Alături de soţia sa a vizitat principalele capitale ale lumii, întîlnindu-se la nivel înalt cu "puternicii zilei". România a beneficiat de contracte economice avantajoase cu ţările dezvoltate, construindu-şi o industrie la cei mai înalţi parametri pentru acele vremuri.

Albanezii se opun invaziei
România nu a fost singura ţară socialistă care a "condamnat" invazia sovietică în Cehoslovacia. O poziţie asemănătoare a fost adoptată de guvernul de la Tirana, aflat de mai mulţi ani în conflict cu Moscova. Cu toate că nu aprecia reformele democratice iniţiate de Dubcek, conducerea albaneză a emis un comunicat asemănător discursurilor staliniste din anii '30. Aşadar, liderii de la Tirana considerau că Ceholsovacia aparţinea "sferei de dominaţie revizioniste sovietice", iar invazia trupelor Tratatului de la Varşovia avusese aprobarea "alianţei contrarevoluţionare americano-sovietice". La 13 septembrie acelaşi an, Adunarea Populară a Albaniei a emis un decret de "neutralitate", susţinînd că "poporul albanez nu recunoaşte zonele de influenţă ale marilor puteri imperialiste şi revizioniste". Comuniştii albanezi îşi exprimau "temerea" unei invazii sovietice, afirmînd că Tratatul de la Varşovia putea servi "noilor ţari de la Kremlin" pentru a "justifica dreptul de a întreprinde o acţiune brutală militară contra Republicii Populare Albania".

[Cititi articolul in Jurnalul National]