sâmbătă, 23 august 2008

"Ne exprimăm deplina adeziune"

Cristina Diac

În opinia lui Dumitru Popescu, care i-a păstorit o vreme în calitate de ministru al Culturii, scriitorii au fost "detaşamentul artistic cel mai ataşat lui Ceauşescu". Imediat după condamnarea invaziei, printre alţii Paul Goma, Alexandru Ivasiuc, Adrian Păunescu au făcut cerere de înscriere în partid. Marin Preda, Ana Blandiana şi alţii l-au lăudat prompt pe Ceauşescu în ziare şi în reviste literare.

Pentru unii dintre gazetarii perioadei comuniste, noile sărbători "roşii" aduceau un chin în plus faţă de obligaţiile curente. Nu scrisul propriu, mai bun ori mai stîngaci, le dădea bătăi de cap. "Sarcina" de a convinge numele mari ale literaturii să dea "ceva" în cinstea zilei de1 Mai, 7 Noiembrie, 23 August sau cine mai ştie ce aniversare le dădea ocazia să-i viziteze la domiciliu pe "inginerii sufletului", să asculte lungile tînguriri, să fie convingători. "Greii" se lăsau greeeeu, invocau felurite pretexte, jucau mici scenete în faţa nefericitului sosit în "vizită de lucru" şi, în final, obosiţi de insistenţe, cedau în faţa "intereselor superioare". O tabletă, o poezioară, cîteva rînduri scrise de un Arghezi ori Marin Preda goleau casieria gazetelor de fondurile pe cîteva luni. Scump, scump, da’ făcea, ar spune înţelepciunea populară.
Mărturiile de epocă spun însă că în acel august fierbinte n-a mai fost aşa. Scriitorii, gata să se-nflăcăreze mai iute şi mai tare decît omul neînzestrat cu un har anume, au fost sincer impresionaţi de dramatismul acelor clipe. Trăiau într-o ţară în primejdie şi aveau un conducător gata să o apere! Pericolul şi mîndria i-au adus în zidul creat în jurul "forţei conducătoare a societăţii" – partidul comunist condus de Ceauşescu. De data aceasta, din cîte se pare, nu mînaţi de obişnuitele interese. În vîltoarea evenimentelor, unii s-au dus de bunăvoie să se înscrie în partid. Mulţi s-au oferit voluntar pentru gărzile patriotice anunţate de Ceauşescu ca apărătoare ale "patriei în primejdie".
LUNA DE MIERE, ÎNTRERUPTĂ. Paul Goma povesteşte frenezia acelor clipe în volumul "Soldatul cîinelui". Scriitorul se căsătorise recent şi îşi petrecea luna de miere pe Litoral, la Doi Mai. La auzul veştilor a decis să plece de îndată la Bucureşti. De ce? Să... apere patria. "Deja la Doi Mai, apoi în tren aflasem de la Radio Bucureşti că se constituie Brigăzi Patriotice. Nu ştiam să trag cu puşca (în prima studenţie făcusem doi ani de «teorie», dar cînd să fac şi «convocarea» – la Cilibia – m-au găsit inapt, din cauza vederii deficiente, aşa că fusesem trimis la vatră...), însă îmi spuneam că te poţi opune ruşilor invadatori (o zi, un ceas) nu doar cu puşca, ci şi cu orice altceva... Bine, bine, se constituiau Brigăzi Patriotice, dar unde? Unde le găsesc eu? Mi-am zis că încercarea moarte n-are: m-am dus la sediul Uniunii Scriitorilor". Ca să intre în Brigăzi, scrie Paul Goma în continuare, i s-a spus că trebuie să intre înainte în partid. "Am scris, după dictare, că eu, cutare, deşi am făcut închisoare pentru delicte politice, în momentul de faţă, cînd Patria se află în pericol, cer să fiu primit în Partidul Comunist Român, ca singura forţă organizatoare a rezistenţei patriotice, întru apărarea pămîntului românesc, contra «agresiunilor din afară, oricare ar fi acelea»". În aceleaşi împrejurări, Paul Goma îşi aminteşte că au făcut cerere şi au fost primiţi scriitorii Alexandru Ivasiuc, Aurel Dragoş Munteanu, Mariana Costescu, Adrian Păunescu, Paul Schuster.
În acele zile, fiecare a slujit patria şi partidul "după posibilităţi". Unii s-au dus să se înscrie în Gărzile Patriotice, alţii şi-au dat adeziunea în scris ori de la tribuna Marii Adunări Naţionale.
O GLUMĂ ABSURDĂ. Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, membru în Comitetul Central şi deputat în Marea Adunare Naţională, a luat cuvîntul spunînd: "Vestea cu privire la ceea ce s-a întîmplat în Cehoslovacia am primit-o aproape în zorii zilei de ieri, cînd un prieten mi-a telefonat. În primele clipe am socotit că la celălalt capăt al firului se află cineva care pur şi simplu vrea să facă cu mine o glumă proastă, una din acele glume absurde, poate că voia să-mi facă mie cea mai absurdă dintre toate glumele absurde pe care unii oameni le fac. Dar, după ce am înschis telefonul, am deschis aparatul de radio şi ceea ce mi s-a părut la început cea mai absurdă dintre toate glumele absurde posibile era un mare adevăr. Vă mărturisesc că în primele clipe mi-a îngheţat capul. Nu am putut să cred nici ceea ce-mi spusese telefonul, nici ceea ce îmi spuneau crainicii a căror voce o recunoşteam. Pentru că ce s-a întîmplat acolo era într-adevăr un lucru îngrozitor. Pe noi ne-a învăţat partidul, pe noi, scriitorii şi jurnaliştii, să nu folosim niciodată ascuţişul condeielor, sub nici o formă şi nicăieri, împotriva oamenilor care construiesc socialismul, chiar dacă sînt între noi şi ei păreri diametral opuse cu privire la construcţia socialismului. Am folosit mereu şi mereu condeiele noastre pentru construcţia socialismului. Am folosit mereu şi mereu condeiele noastre pentru a sublinia eforturile pe care unii dintre vecinii noştri sau alţii dintre vecinii noştri le făceau în construcţia socialismului."
În opinia lui Dumitru Popescu, în acele zile de august, scriitorii au fost "detaşamentul artistic cel mai ataşat lui Ceauşescu în dramatica bătălie împotriva brutalei contestări sovietice a suveranităţii statelor încarcerate în Tratatul de la Varşovia". Ulterior, cînd nu mai "dădea bine" să spui că te-ai înscris în partid de bunăvoie, şi-au motivat categoricul gest spunînd că "au fost păcăliţi".

Marin Preda, în acord cu politica partidului
"E de necrezut să constatăm, scria Marin Preda, că raţiunea poate să fie înlocuită printr-o flagrantă încălcare a principiilor în relaţiile fundamentale dintre statele socialiste, prin forţă brutală. Civilizaţia noastră europeană a fost însoţită de războaie crîncene, două în răstimp de cîteva decenii – şi e stupefiant să vezi cum ţări, care au fost ele însele victime ale agresiunii celei mai crude şi inumane, nu sînt imune şi n-au căpătat suficientă oroare faţă de folosirea forţei ca să distrugă, două zeci de ani mai tîrziu, toate nuanţele mai mult sau mai puţin declarate, pe care agresiunea le poate căpăta. Oare viaţa istoriei e atît de oarbă? Atitudinea partidului şi guvernului nostru, aşa cum reiese din comunicatul dat publicităţii şi din cuvîntarea secretarului general al CC şi preşedinte al Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ţinută la impresionantul miting din Piaţa Palatului, din declaraţia adoptată de Marea Adunare Naţională – şi faţă de care ne exprimăm deplina adeziune – ne arată cu fermitate şi calm că nu există altă cale de urmat faţă de aceste surprize brutale ale istoriei decît apărarea pînă la capăt a principiilor înalte de conduită, proprii relaţiilor dintre ţările socialiste. Între acestea, respectarea suveranităţii şi independenţei naţionale a altor popoare constituie dovada adevăratei poziţii internaţionaliste care decurge din idealurile socialismului. Poporul nostru, el însuşi greu încercat de-a lungul istoriei, înţelege bine ce înseamnă asta. Manifestarea sa unanimă
de solidaritate cu conducerea partidului şi statului nostru capătă astfel o înaltă semnificaţie. Îndemnul de a munci calm şi de a urmări atenţi evenimentele este astfel investit cu deplinele puteri pe care, în aceste momente de răspundere, poporul nostru le reafirmă cu tărie pentru ca întreaga naţiune să acţioneze ca un tot".

Străvechi idealuri
"Ca oricare cetăţean al României socialiste, scria pianistul Dan Grigore, am luat cunoştinţă în aceste zile, cu maxim interes, de documentele de mare însemnătate elaborate de Comitetul Central al Partidului Comunist Român şi de Marea Adunare Naţională. Mi-e greu să găsesc cuvintele capabile să exprime mîndria şi entuziasmul, mulţimea sentimentelor ce m-au cuprins ca tînăr artist şi cetăţean al României socialiste ascultînd cuvintele tovarăşului Nicolae Ceauşescu în faţa Marii Adunări Naţionale şi cu prilejul vizitelor de lucru în ţară. Străvechile idealuri ale poporului nostru, năzuinţele lui cele mai de preţ şi-au găsit o expresie adîncă în politica internă şi externă a Partidului Comunist Român. Simt în aceste zile un nou şi puternic imbold şi sînt hotărît să dau ceea ce este mai bun în mine pentru a contribui, cu modestele puteri ale artei mele, alături de întregul nostru popor, la continua înălţare a măreţului edificiu al României socialiste".

[Cititi articolul in Jurnalul National]