luni, 18 august 2008

Presiuni, manevre şi ameninţări sovietice

Lavinia Betea

Se împlinesc în aceste zile 40 de ani de la unul dintre evenimentele care i-a făcut pe români să fie mîndri că aparţin acestei comunităţi. Spunînd deschis şi riscant un răspicat "NU" invaziei sovieticilor la Praga, liderul României a capitalizat prestigiu mondial pentru mulţi ani. Rememorînd vara lui ’68, Jurnalul Naţional prezintă în această săptămînă, în exclusivitate, cititorilor săi noi informaţii şi precizări istorice legate de acel eveniment.

De ce nu fusese înştiinţat Ceauşescu de liderii ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia de invazia Cehoslovaciei? Aflase el înaintea producerii evenimentului de pregătirea lui în "ţările frăţeşti"? Ce-i scrisese Brejnev cînd l-a înştiinţat de invazie? Îşi pregătise Ceauşescu dinainte discursul ce l-a făcut mai popular ca un război cîştigat? Era pregătit să facă faţă represaliilor? A fost sau nu ameninţată şi România atunci? Cum s-au manifestat liber românii faţă de liderul lor?
Acestea şi alte întrebări vor primi răspuns pe parcursul săptămînii în curs cu ajutorul noutăţilor din arhivele româneşti.
SCANDAL LA BUDAPESTA. Între 26 februarie-5 martie 1968, la Budapesta avusese loc reuniunea pregătitoare consfătuirii mondiale a partidelor comuniste şi muncitoreşti (Moscova, 1969). Participau 81 de partide comuniste şi muncitoreşti. Îşi anunţaseră însă absenţa reprezentanţii Chinei şi Albaniei, ţări acuzate de "revizionism" de către "fratele mai mare". Paul Niculescu-Mizil, care răspundea atunci în CPEx de relaţiile internaţionale, conducea delegaţia României. Conform mandatului primit acasă, a protestat împotriva criticării unui partid într-un forum internaţional pentru linia politică adoptată în ţara sa. Conform normelor leniniste şi principiilor suveranităţii şi independenţei – invocate în relaţiile dintre "ţările frăţeşti" după "raportul secret" de la Congresul al XX-lea al PCUS (1956) –, România contestă "poziţia hegemonică" a Moscovei. Protestele delegaţiei române iscă scandal. Astfel că, la 29 februarie, delegaţia română părăseşte conferinţa. Presa "burgheză" preia entuziast spectaculoasa "trîntire de uşă" şi cearta din lagărul comunist.
ATENŢIE LA CEAUŞESCU! Pînă la condamnarea invaziei Cehoslovaciei însă se produc alte evenimente care electrizează mulţimile de români. Desfiinţarea vechii organizări administrativ-teritoriale, înfiinţarea comitetelor de direcţie ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, condamnarea "abuzurilor" lui Dej şi Drăghici, reabilitarea lui Pătrăşcanu şi Foriş, adoptarea "legii ilicitului" conferă totodată lui Ceauşescu aură de patriot naţionalist şi justiţiar. Agenda lui de externe e încă şi mai spectaculoasă: doi dintre mai-marii lumii – preşedintele Franţei, de Gaulle, şi secretarul general al ONU, U Thant – veniseră atunci la Bucureşti! Atenţia gazetarilor şi experţilor politici din punctele fierbinţi ale lumii surprinde continuu concentrarea lui Ceauşescu în a-i contra pe sovietici, clamînd independenţă şi suveranitate naţională. Reformator în politica statală şi disident în cutumele "ţărilor frăţeşti", astfel le apărea tuturor Ceauşescu.
PROTESTE "DIN POPOR". Ceea ce nu ştiau oamenii pe-atunci sînt avertismentele sovietice trimise lui Ceauşescu sub formă de scrisori expediate de "oameni ai muncii". Arhivele păstrează cinci asemenea incredibile mesaje, conţinutul lor fiind acum făcut pentru prima dată public. Tonul scrisorilor "din popor" variază în gamele agresivităţii. Bătrînul inginer Orlov din Moscova îl sfătuieşte pe Ceauşescu "de bine", cu citate din revoluţionarul german Babel. Autointitulatul "simplu electrician" Mineez din Kiev îl ceartă pentru purtarea "de copii" şi lipsa de judecată asupra consecinţelor gestului de la Budapesta. Siberianul Riazonuev ameninţă cu "judecata istoriei" şi îi recomandă să-l studieze pe Lenin despre unitatea partidului. Sarcasticul Miin Boris Andreevici ("eliberator" al României de sub fascism în 1944!) aminteşte de timpul cînd partidul comunist din România era secţie a Internaţionalei a III-a. Şi, în sfîrşit, a cincea scrisoare, unde – informat de posturi de radio străine ("american şi englez"!) – leningrădeanul Belaznov clamează furios: "Cum nu vă este ruşine?".
JOCUL IMPERIALIŞTILOR. Scrisorile sînt datate la începutul lui martie. Toate au acelaşi mesaj, de condamnare a comportamentului delegaţiei româneşti la Budapesta, acuzată de "daune ireparabile unităţii Frontului luptei antiimperialiste". România face astfel "jocul lui Mao, al scizioniştilor albanezi şi al altor scizionişti", "jocul imperialiştilor americani şi al altor imperialişti care dorm şi visează ca România să devină o ţară capitalistă". Acuză mai gravă, în epocă, nu era!
Modalitatea aceasta de adresare – atît destinatarul, cît şi expeditorul fiind serviciile speciale din cele două ţări – era o explicită declaraţie de război între armatele subterane din cele două ţări. Prin mijloace şi strategii de aceeaşi factură şi provenienţă s-a decis şi invazia Cehoslovaciei.

Pe tuşă
Opoziţia sovietică s-a manifestat public la Praga prin intermediul unor fideli locali ai "cauzei". Motivul sub care trupele străine au intrat în Cehoslovacia fusese solicitarea făcută sovieticilor de vechi "revoluţionari" praghezi, sub pretextul că "socialismul e în pericol". Se pare că şi la Bucureşti se pregătea o astfel de solicitare. La Plenara CC al PCR din 14 februarie 1968, Constantin Pîrvulescu critică îndîrjit însăşi pregătirea unei poziţii româneşti în conferinţa de la Budapesta. Fostul cominternist şi ostaş în Armata Roşie i se adresează astfel lui Ceauşescu: "Tovarăşe, eu sînt un revoluţionar, eu am fost crescut în mişcarea internaţională şi niciodată n-am auzit că nu se poate vorbi despre greşelile unui partid pentru că – să nu ne amestecăm în treburile lui interne. Noi nu ne amestecăm în treburile Chinei, noi ne amestecăm acolo unde partidul sau alte partide de unde ar fi calcă principiile şi se pretinde că e partid comunist. Acolo trebuie să ne amestecăm, că altfel noi singuri n-o să fim comunişti". A fost însă contracarat dur de Ceauşescu. Cu ancheta făcută în "cazul Pătrăşcanu", şansele lui Pîrvulescu într-un asemenea joc politic sînt retezate. Deşi nu s-a spus public atunci nimic, Pîrvulescu putea fi în orice moment condamnat pentru rolul nefast jucat în drama lui Foriş şi a lui Koffler – celălalt fost ilegalist condamnat la moarte şi executat în 1954.

[Cititi articolul in Jurnalul National]