marți, 19 august 2008

Solul lui Brejnev

Lavinia Betea

În noaptea de 20 spre 21 august la sediul CC al PCR s-a prezentat un înalt funcţionar al Ambasadei so­vietice la Bucureşti. După ce Praga fusese ocupată de tancuri, Ceauşescu era înştiinţat de invazie. Conţinutul integral al acelei înştiinţări este pentru prima dată făcut public, în exclusivitate pentru cititorii Jurnalului Naţional.

Ce-i supărase pe reprezentanţii ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia în reformele pragheze? Cum s-a luat decizia invaziei? Aflase Ceauşescu despre pregătirea ei? Ce scria în scrisoarea adusă de solul lui Brejnev la Bucureşti? Sînt cîte-va dintre întrebările ce n-au avut atunci răspuns decît pentru prota­goniştii evenimentelor.
MIŞCĂRI DE CULISE. Cum Ceauşescu se manifesta cu orice prilej ca "disident" al lagărului – şi, pe deasupra, afişa ostentativ legături prietenoase cu proscrisul Mao, ereti­cul Tito şi reformatorul Dubcek –, începe a fi tratat ca o sursă explozivă. O vreme i se trimit şi lui scrisorile ce circulă "democratic" printre liderii Tratatului de la Varşovia. Vigilenţa lor bine cultivată în "lupta cu duşmanul strecurat" rodeşte iarăşi. Astfel că Gomulka îl avertizează pe ambasadorul sovietic la Varşovia că Iugoslavia, Cehoslovacia şi România manifestă aceeaşi dorinţă a "ruperii de lagărul socialist" şi fondare a unei noi alianţe. Funcţionase şi altădată, între cele două războaie, de ce n-ar mai fi?! "În spatele" CC din Cehoslovacia acţiona, după Gomulka, "un grup" de legătură cu România, Iugoslavia, Italia şi Marea Britanie. Desigur, în scop contrarevoluţionar!
Nu mult după primirea veştilor, premierul sovietic Kosîghin telefonează primilor secretari din Varşovia, Berlin, Budapesta şi Sofia. Îi cheamă incognito pentru 8 mai la Moscova. Aici, Jivkov a propus organizarea de manevre pe teritoriul Cehoslovaciei. Marile manevre, conduse de mareşalul Iakubovski, comandantul trupelor Tratatului de la Varşovia, au început la 20 iunie.
SURSELE LUI CEAUŞES­CU. Coroborînd mărturiile de care dispunem, se pare că fuseseră cel puţin două surse, de prim-rang, ce-i oferiseră lui Ceauşescu informaţii despre neobişnuitul proiect. Aşa cum mi-a relatat Corneliu Mănescu în ultima sa perioadă de viaţă, aflîn­du-se în acea vreme la ONU în calitate de preşedinte al celei de-a XXII-a se­siuni, fusese abordat de am­ba­sadorul american. Voia să cunoască poziţia României faţă de reformele pragheze şi reacţia ei în cazul... invaziei! Mirat de "idee", Mănescu şi-a asigurat interlocutorul că ţara sa nu va permite tranzitarea de trupe cu asemenea misiune. Se întîmpla în mai, cu puţină vreme înaintea plecării lui Mănescu la Bucureşti pentru a onora vizita lui de Gaulle. După ce i-a raportat convorbirea lui Ceauşescu, fără a i se fi oferit alte explicaţii, a fost retrimis de urgenţă la Washington.
Prin intermediul lui Ion Stă­nescu, preşedintele Consiliul Securităţii Statului, Ceauşescu primise cam tot pe-atunci ştirea pregătirilor de invazie. Sursa era un ofiţer DIE, aflat în legătură cu un înalt funcţionar polonez al Tratatului de la Varşovia. După spusele lui Ion Stănescu, lui Ceauşescu nu-i venise să creadă. Deşi la fel procedaseră sovieticii cînd amplasaseră rachete în Cuba (1962), fără ştirea partene­rilor din Tratatul de la Varşovia. PregĂtiri secrete. Cînd indiciile s-au verificat în teren – la graniţele României fiind masate trupe – prin Stănescu, Ceauşescu i-a convocat pe ministrul Apărării Na­ţionale, pe şeful Marelui Stat Major şi pe responsabilul cu rezer­vele de stat din Comitetul de Stat al Planificării. Au luat primele de­cizii: în­fiinţarea unor divizii ale armatei în zona colinară, pregă­tin­du-se, în caz de atac, pentru o rezistenţă în munţi; s-au format opt bata­lioane de trupe de securitate noi; s-au pus bazele gărzilor patriotice; s-a schimbat cifrul de stat şi s-a cum­părat din RFG o maşină cu staţie de emisie radio pentru comunicare cu popu­laţia dac-ar fi fost izolaţi. Am­basadorul României la Praga tri­mitea mai dese rapoarte, iar cores­pondenţii de presă trimişi acolo fuse­se­ră dublaţi.
ANONIMA... SOVIETICĂ. După ce delegaţia română s-a întors de la Praga unde semnase Tratatul de prietenie şi asistenţă mutuală cu Cehoslovacia (17 august), Ceauşescu şi-a continuat programul prevăzut. La 20 august, făcuse o vizită la fabri­ca de autoturisme Dacia din Piteşti.
A fost trezit la 1:00-1:30 noaptea de lătratul cîinelui iritat de cearta dintre ofiţerul de pază şi Ion Stă­nescu, care solicita impetuos ca şeful statului să fie sculat din somn. Şeful Consiliului Securităţii Statului se prezentase cu plicul ce fusese adus la sediul CC de către un anume "lucrător" al Ambasadei Sovietice la Bucureşti, puţin după miezul nopţii. Scrisoarea în limba rusă era adre­sată CC al PCR şi... nesemnată! Prezintă cauzele "ajutorului frăţesc", fără vreo referinţă la motivele în­ştiinţării românilor abia după faptă.
În scurtă vreme, la reşedinţa lui Ceauşescu a telefonat şi Paul Nicu­lescu-Mizil, alertat de Agerpres. Eu­gen Ionescu, corespondentul de la Praga, dădea în lume alarma despre tancurile coborîte din cer prin singurul canal deschis al lagărului – age­nţia română de presă. Au fost convocaţi membrii CPEx, apoi cei ai CC, ai Guvernului, ai Marii Adunări Na­ţionale şi, în fine, organizatorii celui mai entuziast miting oficial din istoria secolului XX în România.

Primăvara de la Praga
Între februarie şi octombrie 1968, spiritul reformator a stră­bătut 30 de ţări din Europa şi cele două Americi. Cele mai cunoscute momente au rămas contestaţiile pariziene din mai şi invazia de trupe străine, care a gîtuit "pri­măvara de la Praga". În mişcarea pragheză de reformare a sistemului, determinată în principal de criza de motivaţie a "omului nou", se prefigurează utopia "comunismului cu faţă umană". Multe despre motivele îngrijorării celorlalţi lideri din lagărul comunist au fost, de altfel, consemnate în scrisoarea prin care Ceauşescu era înştiinţat despre invazie. Desigur, în interpretare sovietică.

Bună-credinţăLiderii de la Praga nu aveau intenţiile radicale atri­bu­ite de către invadatori. În vi­zi­ta pe ca­re delegaţia română a făcut-o la Praga în 15-17 au­gust, conform relatării ce ne-a făcut-o Ion Stă­nes­cu, Ceauşescu l-a înş­ti­in­ţat şi pe Dubcek despre planurile sovietice. "Să vină, că-i primim cu flori!", ar fi răspuns Dubcek.

Pravda
Unul dintre istoricii oficiali ai PCUS, P. A. Rodionov, a povestit spre finele anilor ’80 că decizia de invazie a Cehoslovaciei nu fusese aprobată la Moscova nici măcar de întregul Birou Politic. Secretul a fost atît de mare, că nu fusese discutată nici în CC, nici în Sovietul Suprem. În nici unul din forurile acestea de decizie, pînă la "perestroika" nu s-a vorbit despre cauzele pentru care fuseseră trimise la Praga armate. Din arhivele sovietice nu s-au pus în circuit pînă acum documentele referitoare la invazia din 1968.
Ziariştii sovietici "din teren" au povestit următorul episod în "Moskovskie Novosti" (1988). Într-o bună zi, la Praga a aterizat Brejnev şi a cerut să se vadă cu ei. "Ce să facem? Ce să scriem?", l-au întrebat gazetarii. "Scrieţi adevărul!", le-a cerut Brejnev. "Într-un singur exemplar", a adăugat tot el după cîteva secunde. Iar acela să-i fie trimis lui.

[Cititi articolul in Jurnalul National]